El-Zorab

                                         George Cosbuc
La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Mandeb vin
Sa vand pe El-Zorab.


Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap,
Si nu l-as da nici mort.


Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor; 
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat 
Al laptelui izvor!


Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!"


El poarta calul dand ocol,
in trap grabit, in pas domol.
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mult, de suflet gol.


"O mie de techini primesti?" -
"O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!"


Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!


Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas
Nici in genunchi la al tau glas,
El nu va mai cadea!


Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in sbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!


Nu vei zambi cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!


O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!


Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!


Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?


Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate, odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!


Si te vor duce la razboi, .
Sa mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!"


Se-ncrunta pasa: "Esti nebun?
Voesti, pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea cainilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!"


"Al tau? Acel care-1 crescu
Iubindu-l, cine-i, eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!


Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?


Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi
M-arunci pe drum sa pier.


Si lumea te va blestema,
Ca-i blestem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra, n-o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?"


Da pasa semn: "Sa-l desbracati
Si binele in vergi i-l dati!"
Sar eunucii, vin, il prind -
Se-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.


El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.


Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti.
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.


Se-ntoarce apoi cu ochi pagani
Si-arunca fierul crunt din maini:
"Te-or razbuna copiii mei! -
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!"

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Comentati pertinent