Iarna pe ulita

                       de George Cosbuc

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat. 


Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii,
De pe coasta vin tipand
Si se-mping si sar razand;
Prin zapada fac matanii;
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui,
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abia, abia:


Cinci ca el incap in ea,
Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata,
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-ntrecut.
Uite-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post 
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost! 


Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin 
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otaraste rau batrana
Pentru micul Barba-cot.
Ati innebunit de tot 
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot! 
Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu cu vai,
Si se tin de dansa scai,
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!


Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul:
Bate,-njura, da din maini:
Dracilor, santeti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul
Ca la caini! 
Si cu batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De Satan.
Ba se rascolesc si cainii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.
Ce-i pe drum atata gura? 
Nu-i nimic. Copii strengari. 
Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!

Etiopianul - fabula de Esop

Cumparatorul unui sclav negru era convins ca pielea noii lui achizitii era de culoare neagra din cauza murdariei adunate, datorita neglijentei fostului sau stapan.

Atunci cand l-a adus acasa pe noul sau sclav, stapanul a incercat sa il curete prin toate mijloacele pe care si le putea imagina, si a pus ca pielea bietului etiopian sa fie frecata fara incetare.

Din cauza atator bai, sclavul a racit dar nu si-a schimbat in nici un fel culoarea.

Morala : " Ceea ce este crescut din oase ramane intotdeuna lipit de piele."

Hercule si carutasul - fabula de Esop

Un om mergea odata, intr-o caruta incarcata din greu, pe un drum foarte noroios. La un moment dat, rotile s-au impotmolit in namol si, cu cat caii trageau mai din greu, cu atat mai mult caruta se afunda in noroi.

In cele din urma, carutasul si-a azvarlit din maini biciul, a ingenunchiat in malul de pe drum si a inceput sa se roage lui Hercule cel atotputernic: “O, tu, Hercule, care invingi orice greutate, ajuta-ma sa scap din acest necaz ”

Nici nu si-a terminat bine de spus rugamintea, ca Hercule a si aparut langa el si i-a zis: ”Muritorule, inceteaza sa iti plangi de mila, pune-ti mai bine umarul la roata carutei, impinge-o si scoate-o din mocirla.”

Morala: Zeii ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri.

Lupul si mielul - Fabula de Esop

Intr-o buna zi , lupul a intalnit un miel care se ratacise de turma lui si , hotarat sa nu se arunce deodata asupra prazii lui, a inceput sa ii explice de ce avea dreptul sa il manance.El a vorbit astfel : " Baiete, anul trecut m-ai insultat foarte grav"."Chair asa ?", behai cu o voce amara mielul , "Dar eu nici nu eram nascut pe-atunci".Ii spuse lupul atunci : "Bine , dar te-ai hranit de pe pajistea mea "."N-am facut asta, domnule" , replica mielul , "Eu inca nu am gustat inca din iarba".Lupul continua : "Ai baut apa din fantana mea "."Oh , nu, domnule" exclama mielul , "Eu nu am pus apa in gura pana acum, pentru ca laptele mamei mi-a slujit atat de mancare, cat si de bautura". Nemaiavand ce sa spuna, lupul l-a inhatat pe miel si l-a mancat dintr-o inghititura, zicand : "Ei bine, chiar daca ai gasit raspuns la toate acuzatiile mele, nu am de gand sa raman fara cina".


Tiranii gasesc intotdeuna un pretext pentru a-si justifica tirania.

Leul indragostit - Fabula de Esop

Odata ca niciodata, un leu s-a indragostit de o frumoasa fata si, dupa cuviinta, a cerut-o de sotie de la parintii ei. Mama si tatal fetei nu stiau ce sa spuna. Nu le convenea sa isi dea fiica leului, dar nici nu doreau sa starneasca mania regelui animalelor.

In cele din urma tatal a zis: "Suntem foarte onorati de propunerea maiestatii voastre, dar fiica nostra este o fiinta delicata si ne este teama ca, purtat de inflacararea dragostei voastre, ati putea sa o raniti. Mi-as putea permite sa ii sugerez maiestatii voastre sa isi scoata ghearele si coltii si, in acest caz, am putea sa ne razgandim asupra cererii voastre."

Leul era atat de indragostit incat si-a smuls coltii din falci si ghearele din labe. Atunci, insa, cand s-a reintors la parintii fetei, acestia, vazandu-l fara puterea de a le mai face rau, i-au ras in nas si l-au batjocorit.

Dragostea poate imblanzi pana si cea mai salbatica fiara.

Gasca cu ouale de aur - Fabula de Esop

Intr-o buna zi, un taran s-a dus ca de obicei la cuibarul gastei sale si a gasit un ou tot galben si stralucitor. Atunci cand l-a ridicat in mana, a observat ca era greu precum plumbul si era cat pe ce sa il arunce, gandidindu-se ca cineva i-a facut o farsa.S-a mai gandit insa inca o data si a luat oul cu sine acasa si, in curand, a aflat ca era un ou cu totul si cu totul din aur.

In fiecare dimineata gasea in cuibarul gastei cate un astfel de ou, si nu dupa multe vreme, prin vanzarea oualor de aur, a ajuns sa fie bogat. Pe masura ce devenea mai bogat crestea insa si lacomia lui. Asa s-a facut ca, in cele din urma, gandindu-se ca va putea sa ia deodata tot aurul pe care i-l putea da gasca, a omorat-o si i-a desfacut burta dar nu a gasit nimic.

Lacomia adesea se intinde mai mult decat ii este plapuma.

Vulpea si capra - Fabula de Esop

Printr-o nefericita intamplare, vulpea cazuse intr-o fantana adanca, din care nu mai putea iesi. Dupa o vreme, a trecut pe acolo o capra, care a intrebat-o pe vulpe ce cauta acolo.

"Vai, nu ai auzit ?", a spus vulpea, "s-a anuntat ca va veni o mare seceta, asa ca am sarit aici, jos, pentru a fi sigura ca voi avea apa de baut. De ce nu vii si tu cu mine ?"

Capra s-a gandit ca acesta este un sfat bun, asa ca a sarit si ea in fantana.

Imediat, insa, vulpea a facut un salt pe spatele ei si, punandu-si picioarele pe coarnele ei lungi, a reusit sa sara afara din fantana."La revedere, prietene", i-a zis vulpea .

Sa nu te increzi niciodata in sfaturile cuiva aflat la necaz.

Cainele si umbra lui - Fabula de Esop

Intr-o zi, s-a intamplat ca un caine a gasit o bucata de carne si a pornit-o catre casa lui pentru a o manca in liniste. In drumul lui, el trebuia sa treaca peste un podet aflat deasupra unui rau. In timp ce traversa podul, s-a uitat in jos si si-a zarit umbra reflectata in apa de dedesupt. Gandindu-se ca ceea ce vede este un alt caine avand o alta bucata de carne in gura, s-a gandit ca ar putea sa insface si pe aceasta. Asa ca a facut un salt in apa raului, dar in timp ce isi deschidea gura pentru a prinde in dinti bucata de carne reflectata in apa a scapat-o pe cea adevarata, care a cazut in valuri si nu a mai fost vazuta vreodata.

Fereste-te ca nu cumva sa pierzi realul in goana dupa o umbra. 

Magarul si batranul pastor

Un pastor care veghea asupra magarului sau pascand iarba intr-un imas a fost  dintr-o data pus pe jar de strigatele de lupta ale dusmanilor. Pastorul l-a rugat pe magar sa il ia in spate si sa alerge ca vantul ca nu cumva sa fie amandoi capturati, dar magarul i-a raspuns molcom :"De ce ar trebui sa fac asta ? Crezi ca cuceritorul ma va impovara cu doua randuri de panere ?" "Nu", i-a spus pastorul."Atunci", a replicat magarul, "de vreme ce voi continua sa imi car aceste panere, ce insemnatate mai are cui ii slujesc ?"

Odata cu schimbarea unui conducator / guvern, omul sarac nu schimba decat numele stapanului sau.

Magarul si catarul - Fabula de Esop

Un catargiu a plecat odata la drum cu un magar si un catar, amandoua animalele ducand cate o mare povara.Atata timp cat a mers pe drum drept, magarul si-a dus incarcatura cu usurinta, dar atunci cand a inceput sa urce cararea povarnita a unui munte , a simtit ca nu mai poate merge mult astfel.Magarul si-a rugat tovarasul de drum sa il ajute si sa ia o mica parte din povara lui , dar catarul nu a vrut nici macar sa il bage in seama.Nu mult timp dupa aceea, magarul a cazut mort la pamant.Nestiind ce altceva ar putea face in acea regiune salbatica, catargiul a pus pe spatele catarului si incarcatura magarului , iar deasupra a asezat magarul, dupa ce l-a jupuit.Catarul , mugind sub marea greutate, si-a spus in sinea lui :"Sunt tratat asa cum merit. Ah, daca i-as fi dat putin ajutor magarului atunci cand mi-a cerut , nu as mai duce acum in spate atat incarcatura lui, cat si pe el insusi."

Un gram de preventie face mai mult decat un kilogram de tratament.

Magarul , cocosul si leul – Fabula de Esop

Un magar si un cocos isi tineau de urat unul altuia in curtea ingradita cu paie a unui taran cand , dintr-o data , s-a ivit prin preajma un leu cu matele chioraindu-i de foame.Chiar atunci cand leul se incordase , gata sa se napusteasca asupra magarului , cocosul (a carui voce , se spune , este insuportabila pentru lei) a inceput sa strige din rasputeri “cucurigu !” , iar stapanul animalelor a fugit de indata cat il tineau picioarele.Magarul , vazand ce infricosare a produs glasul cocosului , si-a luat inima in dinti si , cuprins de vitejie , a zbughit-o dupa leu , cu dorinta de a-l ataca. Nu a trebuit sa alerge prea mult , caci leul s-a intors catre el si l-a sfasiat in bucati.

Falsa incredere in sine duce adesea la pericole.

Magarul in blana de leu - Fabula de Esop

Intr-o zi, un magar a gasit o piele de leu, lasata de catre vanatori sa se usuce la soare. Magarul si-a pus pielea pe el si a pornit catre satul sau natal.Pe masura ce mergea, toate fapturile fugeau din calea lui, atat oameni cat si animale, lucru care il facea sa se simta tare mandru.Incantat de efectul pe care il facea, si-a ridicat vocea si a slobozit un raget, dar atunci toata lumea si-a dat seama cine era el de fapt, iar stapanul sau, pentru ca il bagase in sperieti, i-a tras o bataie sora cu moartea. La scurt timp dupa aceea, vulpea a venit la magar si i-a spus: "Eh , te-am recunoscut dupa voce"

Un prost se poate deghiza in haine alese, dar cuvintele lui prostesti intotdeuna il vor da de gol.

O scrisoare de la Muselim-Selo

                                  George Cosbuc
Maicuta draga, cartea mea
Gaseasca-mi-te-n pace!
Pe-aici e vant si vreme grea,
Si-Anton al Anei zace
De patru luni, si-i slab si tras,
Sa-l vezi, ca-ti vine plansul,
Ca numai oasele-au ramas
Si sufletul dintr-insul.


Apoi, sa stii c-a fost razboi
Si moarte-aici, nu saga;
Cadeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mama draga.
Si-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simtii ca vine,
Si n-avu loc, cat larg era,
Decat in piept la mine.


Mi-e bine-acum, si-asa socot
Ca nu va trece luna
Si-oi fi scapat de-aici de tot,
Dar vezi, te rog, de una:
Sa nu mai faci cum ai facut,
S-aduni la tine satul,
De vesela ca ti-ai vazut
Acasa iar baiatul!


Sa vezi pe-aici si ciungi, si-ologi!
Cristos sa-i miluiasca!
Tu mergi la popa-n sat sa-l rogi
O slujba sa-mi ceteasca.
Puteri de nu vei fi avand
De plata, vorba-i lasa
Ca-i voi lucra o zi, oricand,
La-ntorsul meu acasa.


Pe Nutu vi-l lasasem mic,
Cu crestetul cat masa -
O fi acum strengar voinic
Si va rastoarna casa?
Facutu-i-ati si lui la fel
Caciula, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vandut-o?


Nevestei mele sa-i mai spui
Sa-mi cumpere o coasa,
Cea veche nu stiu: este, ori nu-i
Si-o fi acum si roasa
De cand rugina scurma-n ea.
Sa-mi vad, o, dare-ar sfantul,
Cum cade iarba-n fata mea
Si-mi bate-n plete vantul!

Dorobantul

                                              George Cosbuc


Strecurati prin plumbi si sabii, dorobantii drum deschid.
Inimosi s-azvarl prin santuri si de-a valma sar pe zid.


Si era prin sant pierire si vazduhul tremura,
Iar dincolo, prin reduta, moartea cea de veci era.


Tropot de picioare multe, fum si abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum il fac prin balta cei ce-aluneca si cad.


Dar roiau mereu flacaii rasariti ca din pamant,
Valuri ce-necau reduta, scufundandu-se-n mormant.


Unul singur in roirea de viteji, un dorobant,
Zabovea trudit pe-o scara, rasarit si el din sant.


Cei sositi, cu scari, in juru-i isi faceau in graba rost
Si treceau, urmandu-i altii, iar el tot pe unde-a fost.


Apucase strans cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos si nalt.


Iat-un capitan, din urma, aducand in foc pe-ai lui,
Da de el. Cu sarg, baiete! Ce-ntarzii de nu te sui?


El abia-si intoarce capul. N-am putere sa ma urc.
Ma trudesc cu stanga numai! Bata-l Dumnezeu de turc!


Tii la san, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o tinea.
Cum n-as pune-o, si-i sub scara! Uite-o, stai sa calci pe ea.


Ajutandu-i capitanul, el se nalta-ncet, incet,
Da un chiot si se nalta, rasarind pe parapet.


Vede jos incaierarea luptatorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul rascolitelor furnici.


El inalta-n vant chipiul, strig-un nume drag si sfant
Si-apoi sare de pe ziduri, in reduta si-n mormant.


Ea era pamant al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Si voia si el sa moara pe pamantul romanesc!

Doina

                                 George Cosbuc
Copilo, tu esti gata
De-a pururea sa plangi!
Si cand esti trista, Doino,
Tu inima ne-o frangi.
Dar nu stiu cum, e bine
Cand plangi, ca-n urma ta
Noi plangem toti, si-amarul
Mai dulce ni-e asa.
Si toate plang cu tine
Si toate te-nteleg,
Ca-n versul tau cel jalnic
Vorbeste-un neam intreg.


Pe fete-n faptul serii
Le-ntampini la izvor,
Tu singura stapana
Pe sufletele lor.
Le-nveti ce e iubirea
Si razi cu ochi sireti,
Deodat-apoi te-ntuneci
Si cantece le-nveti:
Sa cante ziua-n lunca
Si seara cand se-ntorc,
Cand triste-n pragul tinzii
Stau singure si torc.


Cand merg flacai la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Si stai cu ei, ti-e mila
Sa-i lasi pustii, sa pleci.
Cantand le-aduci aminte
De-o fata din vecini,
De mame si de-ogorul
Umplut acum de spini.
Si cand i-omoara dorul
Si-n jurul tau se strang,
Pui fluierul la gura
Si canti, iar dansii plang.


E plin de oameni campul,
Tu, Doino,-n rand cu ei.
Mosnegi si oameni tineri
Si tinere femei
Aduna fanu-n stoguri
Si snop din spice fac
Din scutece copilul
Cand plange-n sahaidac
Te duci si-l joci pe brate
Si-l culci apoi pe san,
Si-i canti s-adoarma-n umbra
Capitelor de fan.


Din vai tu vezi amurgul
Spre culmi inaintand,
Pe coaste-auzi paraie
Prin noapte zgomotand,
Si-asculti ce spune codrul
Cand plange ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac sa fii poet.
Si, singura cu turma,
Privind pierduta-n zari
Spui muntilor durerea
Prin jalnice cantari.


Pe deal romanul ara
Slabit de-amar si frant.
Abia-si apasa fierul
In umedul pamant.
Tu-l vezi sarman, si tremuri
Sa-l mangai in nevoi.
Si mergi cu el alaturi
Cantand pe langa boi.
Iar bietii boi se uita
Cu mila la stapan
Pricep si ei durerea
Sarmanului roman.


Eu te-am vazut odata
Frumoasa ca un sfant,
In jur stateau batranii
Cu fruntile-n pamant.
Cantai, ca-n vis, de-o lume
Traita-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapa
Pe nume vrand sa-i chemi.
Si-ncet, din vreme-n vreme,
Batranii-n jur clipeau
Si manecile hainei
La ochi si le puneau.


Dar iata! Cu ochi tulburi
Tu stai intre voinici,
Te vad cum juri si blestemi
Si pumnii ti-i radici!
Pribegi de bir si claca,
Copii fara noroc,
Tu-i strangi in codru noaptea
Sub brazi pe langa foc.
Si canti cu glas salbatec,
Si-n jur ei canta-n cor
Cantari intunecate
Ca sufletele lor.


Cand stii haiduci in codru
Te prinzi cu ei fartat,
Li-arati poteci ascunse,
Pe stanci le-asterni tu pat.
Cand pun picioru-n scara,
Tii roibul lor de frau;
Grabit, cand prind ei pusca,
Scoti plumbii de la brau:
Iar cand ochesc, cu hohot
Tu razi, caci plumbii moi
S-au dus in piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.


Ai tai suntem! Strainii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar cand te-am pierde, Doino,
Ai cui am ramanea?
Sa nu ne lasi, iubito,
De dragul tau traim:
Saraci suntem cu totii,
Saraci, dar te iubim!
Ramai, ca ne esti doamna
Si lege-i al tau glas,
Invata-ne sa plangem
C-atat ne-a mai ramas

Pasa Hassan

                                               George Cosbuc

Pe Voda-l zareste calare trecand
Prin siruri cu fulgeru-n mana,
In laturi s-azvarle ostirea pagana,
Caci Voda o-mparte, carare facand,
Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgand
Ostirea romana.


Cu tropote roibii de spaima pe mal
Rup franele-n zbucium si salta;


Turcimea-nvrajbita se rupe deolalta
Si cade-n mocirla, un val dupa val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchina prin balta.


Hassan de sub poala padurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o porunca;
In spatele-ostirii muntene s-arunca
Urland ienicerii, prin flinte si fum -
Dar pasa ramane alaturi de drum,
Departe de lunca.


Mihai il zareste si-alege vreo doi,
Se-ntoarce si pleaca spre gloata,
Ca volbura toamnei se-nvarte el roata
Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi,
Si-o frange degraba si-o bate-napoi
Si-o vantura toata.


Hassan, de mirare, e negru-pamant;
Nu stie de-i vis, ori aieve-i,
El vede cum zboara flacaii Sucevei,
El vede ca Bogdan e suflet de vant
Si-n fata-i puterile turcilor sant
Tariile plevei.


Dar iata-l! E Voda, ghiaurul Mihai!
Alearga navala nebuna,
imprastie singur pe cati ii aduna,
Cutreiera campul, taind de pe cai -
El vine spre pasa: e groaza si vai,
Ca vine furtuna.


_Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun,
Ca nu te-am gasit nicairea. 
Dar pasa-si pierduse si capul, si firea!
Cu fraul pe coama el fuge nebun.
Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun
- Mai dulce-i pieirea.


Salbatecul Voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte.
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barda din stanga-i ajunge la cer
Si Voda-i un munte.


"Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi!" -
Dar pasa mai tare zoreste;
Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste
Si gatul i-1 bate cu pumnii-amandoi;
Cu ochii de sange, cu barba valvoi,
El zboara soimeste.


Turbanul ii cade si-1 lasa cazut;
isi rupe cu mana vesmantul,
Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul,
Si lui i se pare ca-n loc e tinut;
Alearga de groaza pieirii batut
Mananca pamantul.


Si-i dardaie dintii, si-i galben pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Si Alah scurteaza grozava-i carare,
Caci pasa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasa grabit
Sa-i deie scapare.


Si-n ceasul acela Hassan a jurat
Sa zaca de spaima o luna,
Vazut-au si beii ca fuga e buna
Si bietului pasa dreptate i-au dat,
Caci Voda ghiaurul in toti a bagat
O groaza nebuna.

El-Zorab

                                         George Cosbuc
La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Mandeb vin
Sa vand pe El-Zorab.


Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap,
Si nu l-as da nici mort.


Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor; 
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat 
Al laptelui izvor!


Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!"


El poarta calul dand ocol,
in trap grabit, in pas domol.
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mult, de suflet gol.


"O mie de techini primesti?" -
"O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!"


Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!


Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas
Nici in genunchi la al tau glas,
El nu va mai cadea!


Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in sbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!


Nu vei zambi cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!


O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!


Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!


Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?


Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate, odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!


Si te vor duce la razboi, .
Sa mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!"


Se-ncrunta pasa: "Esti nebun?
Voesti, pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea cainilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!"


"Al tau? Acel care-1 crescu
Iubindu-l, cine-i, eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!


Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?


Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi
M-arunci pe drum sa pier.


Si lumea te va blestema,
Ca-i blestem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra, n-o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?"


Da pasa semn: "Sa-l desbracati
Si binele in vergi i-l dati!"
Sar eunucii, vin, il prind -
Se-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.


El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.


Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti.
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.


Se-ntoarce apoi cu ochi pagani
Si-arunca fierul crunt din maini:
"Te-or razbuna copiii mei! -
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!"

Mama

                                               George Cosbuc
In vaduri ape repezi curg 
Si vuiet dau in cale
Iar plopi in umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.


Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din cand in cand
Cu stingerea-n bataie, 
Lumini cu umbre-amestecand
Prin colturi de odaie.


Cu tine doua fete stau
Si torc in rand cu tine; 
Sunt inca mici si tata n-au,
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai ingandurata.


Si firul tau se rupe des,
Caci ganduri te framanta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cand firul se desfira...
Te uiti la el si nu-1 radici,
Si fetele se mira.


...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
"Ce vezi?" intreab-o fata.
"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plans de-ngropaciune.


Intr-un tarziu, neradicand
De jos a ta privire:
Eu simt ca voi muri-n curand,
Ca nu-mi mai sunt in fire...


Mai stiu si eu la ce gandeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.


Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad odata-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, in ceasul mortii!"


Afara-i vant si e-nnorat, ,
Si noaptea e tarzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plangand;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tarziu cu mine-n gand,
Ca sa visezi de mine!

Povestea gastelor

                                        George Cosbuc
Un gascan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Si-ntr-o man-avea papucii,
Nu stiu cum i s-a-ntamplat
Ca papucii lui cazura,
Ce pacat, o, ce pacat!
Caci erau cu-alesatura,
Fara leac de tivitura
Ce pacat!

Gastele-auzind cum zbiara:
Aoleu! Papucii mei!
Intr-un suflet alergara
Si-ntrebau mirate, ce-i?
Am ramas, plangea gascanul,
Pagubas de patru lei!
Iata-ma descult, sarmanul!
Ce ma fac acum, golanul,
Fara ei!

Haideti toti, si mosi si babe
Sa-i catam pe rau acu!
Repede-notand din labe
Cardul tot pe rau trecu.
I-ai gasit? Eu, nu, surata,
Ce ma-trebi asa si tu?
Toate apoi strigau deodata:
Bata-i pacostea sa-i bata!
Nici eu, nu!

Vara-ntreaga tot umblara,
Dar papucii dusi au fost!
Si-au sa umble si la vara
Pana ce le-or da de rost!
Iar gascanul merge, vine,
Face cruci si tine post,
Nu-i gasesc! Sarac de mine,
Iar descult e, vezi tu bine,
Lucru prost!

Gastele de-atunci, in cale,
Cand vad apa undeva,
Cautand pornesc agale
Tot crezand ca-i vor afla.
Vin si rate sa le-ajute:
Mac-mac-mac si ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haid vino, du-te,
Zile-asa pe rau pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar cand gastele stau gloata
Si prin dreptul lor te duci,
Sare tabara lor roata
Si te-ntreaba: Ce ne-aduci?
Ai gasit papucii? Spune!
Tu la fug-atunci s-apuci!
Si-si-si! Tot fac nebune
Si te musca, doar le-ai spune
De papuci!

Nunta in codru

                                       George Cosbuc

Ce mai chiu si chef prin ramuri

Se-ncinsese-atunci!

Numai frati, si veri, si neamuri

De-ar fi fost umpleau o tara!

Dar asa, ca s-adunara

Si straini din lunci! 

De ma-ntrebi, eu nu stiu bine,

Altii poate stiu

Ce sa-ntrebi calici ca mine!

Stiu ca lumea dintr-o data

S-a trezit ca-i adunata

Si c-o duce-n chiu. 

Ca-ntr-o zi, purtand in mana

Un colac s-un bat,

Prepelita cea batrana

S-a pornit si-n deal, si-n vale,

Si chema-ntalnind pe cale

Lumea la ospat. 

-"Ce-i, tu soro?" -"Ce sa fie?

Nunta mare-n crang!

N-ai vazut tu veselie

De cand esti si porti un nume.

Si-am plecat, trimisa-n lume,

Oaspetii sa-i strang." 

-"Dar pe mire cum il cheama,

Cine-i el si-al cui?"

-"N-auzisi de sturz, bag'sama!

Pana si-mparatu-l stie."

-"Si-i bogat?" -"Ce-i pe campie,

Tot ce vezi, i-al lui! 

Iar mireasa! Din cosita

Numai flori ii cad.

Mierla e. Si e pestrita,

Si gatita ca o cruce:

Cizme galbene si-aduce

Tot din Tarigrad." 

-"Ei, atunci sa stii, vecino,

C-am sa viu si eu."

-"Pai, de buna seama, vino!"

Tot asa, cu voie buna,

Prepelita-n sarg aduna

Pe nuntasi mereu. 

Si s-a strans din zare-nalta

Neamu-ntraripat,

Si din crang, si de la balta,

Si din sesuri, de prin grane;

Ba si vrabii mai batrane,

Musafiri din sat. 

Pana-n noapte toti venira

Si prin crengi au mas.

Iar in zori se rascolira,

Si-n gorun aveau altarul

Ia-nchinati-mi cu paharul,

Sa-mi mai vie glas. 

Ma-ntrebati de nun? Ei, nunul,

Soare-ntr-adevar;

Dumnealui, ma rog, paunul!

Nuna mare-a fost gaita,

Stete-acasa paunita,

Ca-i murise-un var. 

-"Pop-aveau?" Tu, maica sfanta!

Stai sa mai vorbesti?

Stii pe ciocarlan cum canta?

Dumnezeu sa-i tie firea!

A-nvatat trei veri Psaltirea

La vladici sarbesti. 

Drusce-aveau o cotofana

Si-un carstei baltat.

Pitpalacul, nene, -n strana!

Iar cadelnita de aur

O tinea jupanul graur,

Dascalu-nvatat. 

Dar sa vezi! Ia socrul mare

Zgomote din zori:

Pitigoiu-ntr-una sare,

Steag pe casa soimul suie.

Gheunoaia bate cuie

Ca s-anine flori. 

Iar prin cuhnii sfat si vorba,

Asta s-o vedeti!

Prepelita face ciorba,

Presurile fac friptura,

Vin sticletii si le-o fura,

Dracii de sticleti! 

Soimii repezi scot in ghiare

Carnea din caldari,

Corbul cel cu ciocul tare

Dumicata-n blide-o lasa,

Cintitoii duc la masa

Randul de mancari. 

Si, cu sort de jupaneasa,

Randunele vin

Si deretica prin casa,

Iar pe mese-astern prosoape

Si dau lavitele-aproape,

Cane-aduc cu vin. 

Dar te miri tu, prin pahare

Cine le turna?

Cucul sur, ca-i mester mare

La urat si-nchinaciune,

E proroc, si-ti stie spune

Tot ce-o fi si-o da. 

Canta-n cobza-acum buhaiul

Cel cu gatul stramb,

Mierla suiera cu naiul,

Cu cimpoiul canta cioara,

Pitulicea cu vioara,

Bufnita c-un dramb. 

Codobaturi iuti ca focul,

Tot batand din cozi,

Maturara-n clipa locul

Si facur-o batatura,

Si ce hora mai facura,

Ca la voievozi! 

Jucau sarba porumbeii,

Ca e jocul lor,

Si-au luat la joc cirsteii

Pe-o ratusca - vai de mine!

Graurul juca pe vine,

Barza-ntr-un picior. 

Numai cioara cu cimpoiul,

Tot izbind cu el,

Se batea cu pitigoiul,

Iar sitarul dup-o usa

Se certa c-o gainusa

Pentr-un gandacel. 

Vin de-ar fi, ca cearta vine,

Altfel cum s-o zici?

Sa te superi tu, crestine,

Pentru dintii scosi din gura?

Pentr-un ghiont si-o-mbranciture

Cheful sa ti-l strici? 

Si tipau de-a valma-n ramuri

Miile de guri!

N-alegeai straini si neamuri,

Si pe plac canta tot insul

Clocotea de chiu cuprinsul

Veselei paduri. 

-"Tu erai?" Ma-ntrebi ca prostul!

Vorba din batrani:

Eu la chef ca-n marte postul,

Vinu-l beam din coji de-aluna,

Si-azvarleam, de voie-buna,

Cu caciula-n cani. 

Ba, si-n ciur le-adusei apa,

Ca sa fiu in rost,

Lemne le-am taiat cu sapa

Si, sarind pe-o buturuga,

Am venit la voi in fuga,

Sa va spun ce-a fost!